Stai puțin. Să înțeleg bine: avem bani europeni pe masă, pur și simplu ne întinde UE o șansă, și noi o aruncăm la gunoi pentru că nu putem conveni cum să plătim oamenii din sectorul public?

Pe scurt

  • România riscă să piardă 700 de milioane de euro din PNRR din cauza unei legi blocate
  • Legea salarizării unitare în sectorul public nu are acord politic, iar termenele se apropie
  • Guvernul vrea reforme rapide, dar parlamentarii joacă pe rupere

Când 700 de milioane dispar din buzunar pentru că nu suntem de acord

Stai puțin. Să înțeleg bine: avem bani europeni pe masă, pur și simplu ne întinde UE o șansă, și noi o aruncăm la gunoi pentru că nu putem conveni cum să plătim oamenii din sectorul public? Da. Asta se întâmplă. În 2024. Pe teritoriul unei țări membre a Uniunii Europene.

Premierul Ilie Bolojan a tras semnalul de alarmă: România mai are de încasat aproximativ 10 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență, dar să nu-și face ilusii — o bună parte din bani se duce dacă nu introdu o serie de reforme. Și nici nu sunt reforme complicate în principiu. Unele se fac pe cale administrativă, prin ordine de ministru. Asta e ușor. Dar altele? Altele depind de Parlament. Și aici lucrurile se-ntunecă.

Legea care merită să fie pe buzele tuturor

Dintre toate reformele promise Europei, una a devenit piedica: legea salarizării unitare în sectorul public. Nu e problema că e dificilă din punct de vedere tehnic. E problema că politic, nimeni nu are curaj să spună adevărul bugetului. Și atunci toată lumea tace, speranță că-și trece rândul.

Iată dilema pe care Bolojan a expus-o mai direct decât ar fi placut probabil colegilor săi: fie politicienii promit angajaților publici salarii pe care nici statul nu și-le poate permite — moment în care oamenii se-nfurie când realizează că era borfaș — fie se face o discuție transparentă: iată ce bani avem, iată ce putem face cu ei, asta e limita. Dacă ales al poporului, să mergi la alegători și să spui că nu poți dubla salariile, dar poți să le crești cu 15 procente? Asta e politică adult. Și e rara ca pasul ăsta la noi.

De ce contează pentru fiecare dintre noi

Poate că sună abstract acum, dar vezi cum se-ntinde asta: aia 700 de milioane ar fi putut merge în spitale, în drumuri, în școli. În Brașov ar fi putut reanuma o cărămidă pe șoseaua Gheorghe Doja, am spus prea mult? Sunt bani care, dacă-i pierdem, nu mai vin. Sunt bani care ar fi putut îmbunătăți serviciile publice în fiecare județ din țară, inclusiv aici.

Asta e povestea absurdă a anilor 2020-2024: avem acces la fonduri europene mai mari decât oricând în istorie, și le risipim pentru jocuri politice interne. Pentru că un partid nu vrea să dea unui ministru o victorie legislativă. Pentru că alt partid speră la alegeri următoare și nu vrea să facă revendicări nepopulare acum. Văd foarte clar cum funcționează: toată lumea vrea bani, dar nimeni nu vrea să-și asume costul deciziilor care-i aduc.

În Brașov, unde economia locale are nevoie de infrastructură, iar autoritățile locale se-ntreabă cum mai finanțează proiecte după tăierea bugetelor, situația asta e încă o veste proastă. Sunt bani care ar fi putut ajuta, dar vor rămâne blocați în Bruxelles pentru că Parlamentul României nu-și poate face treaba.

Jocul de cărți al guvernanței

Hai că vine și partea bună. Guvernul știe că nu poate aștepta indefinit. Au aprobat două ordonanțe de urgență menite să accelereze procesul. Unele măsuri se pot implementa rapid, prin ordine de ministru. Dar legea — aia cu salarizarea — nu se-njolinează așa ușor. Și dacă nu trece, scor: 700 de milioane de euro pierdute. Nu e amenință teoretică. E real.

Pe cine vei blama după? Cine-și asumă responsabilitatea? Guvernul va spune că a făcut ce putea. Parlamentul va spune că guvernul nu a negociat cum trebuie. Și în timp ce se aruncă cu blamuri, banii se evaporă. Și-apoi găsim alte motive să ne plângem că statul nu investește, că se degradează tot, că nu avem infrastructură.

Întrebări frecvente

De ce e atât de complicat să faci o lege a salarizării? Pentru că oricât de drept și logic ar fi, trebuie să fii pregătit să spui cui și cât crești salariul, și asta înseamnă bani. Politicienii se tem de promisiuni pe care nu le-ar putea îndeplini. E o problemă de coraje și comunicare, nu de știință.

Ce se-ntâmplă dacă România pierde aia 700 de milioane? Pur și simplu nu mai vin. Nu-i cum-i banul la bancă unde recuperezi dobânda. E de-o singură dată, apoi e terminat. Și alte proiecte finanțate din PNRR vor fi amânate sau anulate.

Cine e de vină, Guvernul sau Parlamentul? Amândoi. Guvernul nu a pregătit legislația cum trebuie, Parlamentul nu-și asumă reformele. E un dans al incompetenței și al fricii politice.

În sfârșit, e o poveste cu care m-am apropiat de concluzie: România are pe masă o șansă istorică, iar noi o irosim pentru jocuri politice pe care nimeni nu-și va-aminti peste zece ani. Doar banii lipsiți din investiții publice vor rămâne ca dovadă că am fost prea ocupați să ne cerem între noi decât să facem treburi pentru oameni.