Uniunea Europeană se confruntă cu o dilema strategică pe măsură ce producătorii chinezi de turbine eoliene urmăresc să pătrundă pe piața offshore europeană.

Europa la răscruce: turbinele chinezești între necesitate și pericol

Uniunea Europeană se confruntă cu o dilema strategică pe măsură ce producătorii chinezi de turbine eoliene urmăresc să pătrundă pe piața offshore europeană. Decizia pe care o vor lua europenii în următorii ani va marca decisiv viitorul tranziției climatice și industria energetică a continentului. Vestul Europei are nevoie urgentă de soluții ieftine pentru a atinge obiectivele climatice, dar cradle pentru că poate deveni dependent de tehnologia chineză.

De ce Europa întârzie cu energia eoliană offshore

Situația actuală este preocupantă. Uniunea Europeană și Regatul Unit trebuie să dubleze capacitatea eoliană offshore de la 37 GW la 60 GW până în 2030. Aceasta înseamnă instalarea a 4-5 GW anual, fără întreruperi. Din păcate, ritmul actual este sub această țintă, iar numeroase proiecte rămân blocate în faze timpurii de dezvoltare, departe de a fi gata pentru construcție. Problemele sunt cunoscute: autorizări lente, infrastructură portuară insuficientă, timpi mari de conectare la rețea și doar trei mari producători europeni pe piață.

Între timp, China s-a dezvoltat exponențial. De la mai puțin de 5 GW în 2018, capacitatea eoliană offshore chineză a ajuns la peste 47 GW în 2025. Această ascensiune rapidă a atras atenția decidenților europeni și a companiilor chineze, care doresc să se lanseze în licitațiile offshore ale Europei.

Avantajele unui parteneriat cu producătorii chinezi

Prezența companiilor chineze ar putea aduce beneficii reale pe termen scurt. Costurile turbinelor eoliene în China au scăzut la aproximativ 420 USD/kW, în timp ce în Europa depășesc 800 USD/kW. Această diferență semnificativă ar putea accelera dezvoltarea capacităților offshore și ar ajuta Uniunea Europeană să se apropie de țintele stabilite pentru 2030. De asemenea, industria chineză dispune de o capacitate de producție masivă și poate livra turbine de mare putere în timpi relativ scurți, inclusiv în segmentul emergent al eolianului offshore plutitor.

Un alt beneficiu ar fi competiția crescută. Piața europeană, dominată de doar trei producători majori, ar beneficia de o presiune competitivă care să stimuleze inovația și scăderea costurilor generale ale proiectelor.

Riscurile și amenințările unei dependențe chineze

Totuși, istoria se repetă des și nu mereu pentru bine. Europa a dominat piața panelelor fotovoltaice în anii 2000, instalând peste 70% din capacitatea globală. Germania era lider mondial incontestabil. Apoi, China a lansat o strategie industrială agresivă. Statul chinez a oferit acces ieftin la capital, terenuri și energie. Costurile au scăzut abrupt. În câțiva ani, producătorii chinezi au depășit competiția europeană complet. Azi, Europa nu mai produce aproape nimic din panourile pe care le folosește.

Același scenariu se poate repeta cu turbinele eoliene. Avantajul de cost al produselor chinezești nu este generat doar de eficiență, ci și de subvențiile acordate de statul chinez, care distorsionează mecanismele pieței. Acceptarea lor pe piață riscă să slăbească industria europeană pe termen lung, să piardă suveranitatea tehnologică și reziliența infrastructurii critice. De asemenea, ar fi pierdute locuri de muncă în sectorul european al energiilor regenerabile.

Preocupări privind securitatea și datele

O dimensiune importantă a dezbaterii este cea a securității. Regatul Unit, Germania și Suedia nu sunt preocupate doar de aspectele comerciale. Turbinele eoliene sunt conectate la rețelele electrice critice și conțin sisteme software. Riscurile de securitate cibernetică și accesul la date sensibile reprezintă o problemă reală. Același tip de îngrijorări au fost exprimate pentru sistemele fotovoltaice de origine chineză.

Un proiect din Germania ilustrează această tensiune: compania chineză Luxcara a fost inițial desemnată câștigătoare, dar a fost ulterior înlocuită cu un producător local, din motive politice și de securitate. Regatul Unit a găsit o soluție intermediară: compania chineză Mingyang furnizează echipamentele fizice, în timp ce Octopus Energy dezvoltă componenta software, parțial atenuând riscurile.

Realitatea costurilor: mai puțin ieftine decât pare

Un aspect crucial care se ignora adeseori: economiile reale pentru proiectele europene sunt mai mici decât diferențele de preț nominale. Finanțarea în Europa este mai scumpă, asigurarea coshturie mai mult, logistica este complexă și conformarea cu reglementările europene adaugă cheltuieli suplimentare. Deci, deși o turbină chineză costă 420 USD/kW în China, costul efectiv al unui proiect european va fi semnificativ mai mare.

Energiile eoliene flotante: o promisiune pe termen lung

Segmentul eolianului offshore plutitor, unde China deține avantaj considerabil, rămâne pentru acum în stadii timpurii în Europa. Costurile sunt prohibitive: 200 USD/MWh comparativ cu 50 USD/MWh pentru turbinele cu fundații fixe. Estimările sugereaza o scădere la 100 USD/MWh în anii următori și la 67 USD/MWh până în 2050. Dar pâna atunci, eolianul plutitor va rămâne o componentă marginală, iar ritmul de dezvoltare va fi lent. Provocările tehnice nerezolvate, inclusiv riscurile de rezonanță și dificultățile de instalare, fac ca industria să fie prudentă cu calendarul implementării.

Situația în România: tarda dar clar

România a adoptat Legea energiei eoliene offshore în primăvara 2024, în vigoare de la 30 mai. Aceasta reprezintă primul cadru de reglementare dedicat acestui sector din țara noastră. Legea stabilește regulile pentru dezvoltare, concesionarea perimetrelor din Marea Neagră, cerințe de mediu și proceduri de autorizare. Cu toate acestea, progresul rămâne lent. În mai 2025, Ministerul Energiei a lansat un apel public pentru identificarea zonelor offshore eligibile.

Conform estimărilor oficiale, primul megawatt de energie eoliană offshore din România ar putea fi livrat în jurul anului 2032, dacă se respectă calendarul prevăzut. Până atunci, România se concentrează pe eolianul onshore, cu ținta de 7,3 GW pentru 2030 din Planul Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice. Întârzierile în adoptarea actelor subsecvente și definirea schemei de concesiune sunt recunoscute public ca fiind semnificative.

O problemă alarmantă semnalată de Asociația pentru Energia Eoliană din România este cea a distrugerilor deliberate ale instalațiilor eoliene în mai multe județe. Industria denunță această situație ca pe o campanie de sabotaj coordonat și solicită sprijin din autorități pentru clarificarea faptelor și protejarea investițiilor în regenerabile.

Ce trebuie să facă Europa: o poziție clară

Excluderea totală a companiilor chineze nu este realistă, nici nu ar rezolva problemele fundamentale europene. Cu toate acestea, absența unor reguli clare privind condițiile de acces, localizare, securitate și limite de participare riscă să întârzie dezvoltarea sectorului și să slăbească competitivitatea industriei pe termen lung.

Decidenții europeni ar trebui să adopte o abordare echilibrată, nu restricționistă și nici naivă. Este necesar un cadru coherent la nivel european care să stabilească limitele acceptabile, să protejeze suveranitatea tehnologică și să nu sacrifice obiectivele climatice pe altarul ideologiei. Finanțarea proiectelor eoliene offshore evoluează deja spre modele hibride, unde sprijinul public nu urmărește doar reducerea costurilor, ci și obiective industriale, sociale și de securitate.

Concluzia: depinde de reforme interne, nu de China

Succesul tranziției climatice a Europei pe enegia eoliană offshore nu depinde fundamental de companiile chineze. Depinde de reformele interne europene: accelerarea autorizărilor, modernizarea infrastructurii portuare, coerența politicilor publice și angajamentul politic real la nivel european. Prezenția turbinelor chinezești poate sprijini atingerea obiectivelor climatice pe termen scurt, dar nu va rezolva blocajele structurale care afectează sectorul.

Europa trebuie să aleagă cu grijă ce invită în casa ei. Turbinele ieftine sunt tentante, dar prețul suveranității nu se măsoară doar în bani.