Există o știere silențioasă care traversează România de ani buni, și nu apare în știri mari: ignoranța graduală a celui mai important domeniu din care crește o națiune.

Când educația și cultura devin luxuri

Există o știere silențioasă care traversează România de ani buni, și nu apare în știri mari: ignoranța graduală a celui mai important domeniu din care crește o națiune. Nu vorbesc de o anumită știre spectaculoasă sau de o decizie guvernamentală controversată. Vorbesc despre modul în care, an de an, educația și cultura sunt tratate ca bugete care se pot retaie, programe care se pot amâna, și oameni care se pot plăti mai puțin decât merită.

Brașovul nu face excepție. Și asta mă preocupă mai mult decât orice altceva pe care l-aș putea comenta astazi.

Școala: Între aspirații și realități

Mergeți prin Brașov și uitați-vă la instituțiile noastre de învățământ. Unele se află în clădiri care ar trebui restaurate cu urgență. Profesorii – cei care ar trebui să fie întâlnite unor salarii competitive, să aibă timp pentru pregătire și inovație – se confruntă în schimb cu birocraț plictiasă și finanțări care nu urmăresc nevoile reale ale copiilor. Un profesor din Brașov câștigă, în medie, cât un electrician în Luxembourg, dar cu responsabilități net mai mari asupra formării unei generații întregi.

Apoi vin și deciziile din București – reforme educaționale care par să fi fost gândite în birouri, fără a întreba nici o dată cei care stau efectiv în clasă. Și aceasta nu este critică pentru critica în sine – este frustare din partea unui om care a copilărit în școli bune, cu dascăli care și-au iubit meseria, și care acum vede că următorii copii vor avea mai puțin din ceea ce am avut eu.

Cultura: Păstrează-ți oasele aici, pleacă-ți sufletul departe

Brașovul are o viață culturală vibrantă – te-ai înșela dacă ai crede altfel. Teatrul nostru muncește cu dedicație. Festivalurile (și sunt câteva frumoase aici) atrag oameni și energie. Dar sub această suprafață palpitantă există o realitate dureroasă: artiștii noștri, muzicienii, regiizorii talentați pleacă. Nu pentru că nu au iubire pentru Brașov, ci pentru că orașul nu poate oferi ce oferă alte locuri din Europa.

Și această migrație a talentului nu este doar o pierdere personală pentru acei oameni – este o pierdere pentru noi. Cultura nu se construiește din afară spre înăuntru. Se construiește dinăuntru, cu oameni care au rădăcini, care cunosc povestea unui loc, care au stăruit destul cât să-l înțeleagă cu adevărat.

Educația și cultura: aceeași monedă

Iată ceea ce nu spune nimeni pe microfon: educația și cultura sunt exact același lucru, văzute din unghiuri diferite. Sunt modalități prin care o comunitate se definește pe sine și-și transmite valorile. Sunt instrumentele prin care un copil din Brașov poate deveni orice dorește, dacă are oportunitatea.

Când reducem investiții în educație, spunem că nu credem în viitorul copiilor noștri. Când neglijăm cultura locală, spunem că nu credem în propria noastră poveste. Și nu sunt vorbe mari – sunt alegeri concrete, zilnice, în bugete și în priorități.

De ce ar trebui să-ți pese acestui lucru?

Pentru că ești brașovean, sau că locuiești aici, sau că ai copii care vor merge la școală aici. Pentru că viața într-un oraș fără cultura și educație de calitate devine mai săracă, mai gri, mai mică. Pentru că această investiție – când se face corect – nu costă, ci produce. Economic, social, uman.

Nu-ți spun să te revolți. Ți spun să observi, să întrebe, să te gândești. La alegeri, la discuții cu vecini, la modul în care vorbești despre instituțiile acestui oraș. Cultura și educația nu se salvează din editoriale sau din mesaje de pe rețele de socializare. Se salvează din decizia unei comunități întregi că acestea contează cu adevărat.

Brașovul merită mai mult decât să-și veadă talentul plecând și copiii săi cu șanse diminuate. Merită să fie un loc unde cineva dorește să stea, să crească, să creeze.

Dar pentru asta, trebuie să începem să lucrurile din nou în ordine corectă.

— Andrei Varga, editorialist KronPapir