Când te înscrii la un maraton montan de 100 de kilometri, știi că nu te duci la plimbare.

Pe scurt

  • Mai mulți alergători au căzut pe traseu din cauza gheții și zăpezii
  • Participanți au alunecat în râpe pe sectorul Țigănești-Mălăești
  • Concurenții acuză organizatorii de lipsă de măsuri de siguranță

Când te înscrii la un maraton montan de 100 de kilometri, știi că nu te duci la plimbare. Te aștepți la efort, la durere, la epuizare — dar nu ar trebui să te aștepți să-i auzi pe ceilalți concurenți strigând din râpe în timp ce alunecă pe gheață, fără să știi dacă se mai opresc.

Sâmbătă, 23 mai 2026, Transylvania 100 — competiția de alergare montană care se desfășoară anual în Munții Bucegi — a devenit un coșmar pentru mai mulți participanți. Cauza? Gheață, zăpadă și, după cum acuză mai mulți concurenți, o lipsă surprinzătoare de pregătire a organizatorilor pentru condițiile din teren.

Când traseul devine capcană

Cel mai expus sector a fost cel dintre Țigănești și Mălăești, unde concurenții de la cursele de 80 și 100 de kilometri au avut parte de condițiile cele mai periculoase. Costel Rotaru, unul dintre participanți, a postat pe Facebook o relatare care pune pe masa discuției o problemă serioasă: "Este greu de descris ce înseamnă să auzi oameni strigând după ajutor din râpe și să îi vezi alunecând sub ochii tăi, fără să știi dacă se vor mai opri sau nu."

Ironia situației? Cei care au alergat pe distanțele mai scurte — 30 și 50 de kilometri — au avut noroc să vină pe urmele celor care deschiseseră deja drumul, literalmente. Traseul era mai bătătorit, urmele mai evidente. Adică ceilalți concurenți au făcut treaba pe care organizatorii ar fi trebuit-o să o facă înainte de start.

Salvamontiștii din județul Brașov au intervenit exemplar și au acordat ajutor alergătorilor în dificultate. Dar hai să fim serioși: salvamontul ar trebui să fie un plan B, nu soluția principală de siguranță a unui concurs.

Corzi fixe? Nu, mulțumim

Rotaru ridică o problemă simplă: pe porțiunile cele mai expuse ar fi trebuit montate corzi fixe. Orice persoană cu experiență minimă pe munte știe că așa se procedează când gheața și zăpada transformă o potecă în derdelușs. Nu e rocket science — e siguranță de bază.

"Era nevoie de montarea unor corzi în porțiunile periculoase. Dar cine să se obosească să le pună?", scrie participantul. Întrebarea e retorică, dar răspunsul ar trebui să fie evident: organizatorii.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Concurenții — oameni care și-au plătit taxa de participare și care au venit pregătiți fizic pentru provocare — au devenit cobaii unui traseu nepregătit. Asta nu e competiție extremă, e neglijență ambalată în tricouri tehnice și medalii la finish.

Când extremul devine periculos inutil

Alergarea montană e un sport extrem prin natura lui. Toți cei care se înscriu la astfel de curse înțeleg riscurile. Dar există o diferență uriașă între dificultate asumată și pericol evitabil. Gheața pe traseu? Poate face parte din provocare. Lipsa oricărei măsuri de siguranță pe sectoarele critice? Asta e altceva.

Rotaru o spune direct: "În toți anii de când particip la concursuri de alergare montană, rar am văzut o lipsă atât de mare de profesionalism în ceea ce privește siguranța concurenților." Când un participant experimentat face astfel de afirmații, merită ascultate.

Întrebarea care rămâne e simplă: dacă organizatorii nu erau pregătiți să gestioneze condițiile de pe traseu, de ce nu au luat măsuri? Să amâne startul? Să modifice traseul? Să monteze corzi fixe? Opțiuni erau. Dar cineva a decis că e mai simplu să se desfășoare totul conform planului inițial, indiferent de consecințe.

De ce contează pentru Brașov

Munții Bucegi sunt o bijuterie a județului Brașov și una dintre cele mai importante destinații de turism montan din România. Competițiile ca Transylvania 100 ar trebui să promoveze zona într-o lumină pozitivă, să atragă sportivi și iubitori de natură, să consolideze imaginea Brașovului ca un hub pentru sport de aventură.

Dar incidente de genul ăsta au efectul opus. Când participanții pleacă acasă cu amintirea colegilor care alunecă în râpe și cu senzația că siguranța lor nu a contat, nu mai e vorba de promovarea zonei — ci de compromiterea ei. Un concurent nemulțumit vorbește, și vorbește mult. Iar reputația se construiește greu și se pierde ușor.

Brașovul poate mai mult. Avem munte, avem experiență, avem salvamontiști profesioniști. Dar competițiile organizate aici trebuie să fie la același nivel de profesionalism. Altfel, riscăm să devenim destinația unde maratoanele montane sunt mai periculoase decât ar trebui să fie — și nu dintr-o provocare sportivă, ci din neglijență organizatorică.

Întrebări frecvente

Ce s-a întâmplat exact la Transylvania 100 în 2026?

Sâmbătă, 23 mai 2026, mai mulți concurenți au căzut pe traseu din cauza gheții și zăpezii, în special pe sectorul dintre Țigănești și Mălăești. Participanții acuză organizatorii că nu au luat măsuri de siguranță adecvate, cum ar fi montarea de corzi fixe pe porțiunile expuse.

Au fost victime grave?

Salvamontiștii brașoveni au intervenit și au acordat ajutor alergătorilor în dificultate. Deși articolul nu menționează victime grave, participanții au relatat scene în care concurenți au alunecat în râpe, strigând după ajutor.

Care este responsabilitatea organizatorilor într-o competiție extremă?

Organizatorii au obligația de a asigura siguranța participanților prin marcarea corectă a traseului și implementarea măsurilor de protecție pe sectoarele periculoase. Sportul extrem presupune provocare, nu neglijență — iar diferența constă în pregătirea adecvată a traseului pentru condițiile meteorologice.