Îmi aduc aminte cum, acum 15 ani, când am ajuns pentru prima oară la o ședință de consiliu local, eram convins că o să văd oameni marcați de responsabilitate, gânditori strategici preocupați de...

Unul din marile privilegii ale jurnalismului local e că vezi cum deciziile luate la o masă de birou ajung pe străzi, în case, în vieții concrete

Îmi aduc aminte cum, acum 15 ani, când am ajuns pentru prima oară la o ședință de consiliu local, eram convins că o să văd oameni marcați de responsabilitate, gânditori strategici preocupați de viitorul orașului. Intenția e o; realitatea, adeseori, e alta.

Astazi, la KronPapir, mă gândesc la ceva mai larg decât o singură decizie sau o singură greșeală. Mă gândesc la felul în care politica și administrația brașoveană au dezvoltat o desprindere ușoară de realitate — și aceasta nu e opinie partizană, e observație de zece ani și jumătate pe teren.

Deciziile care par să vină din alt univers

Cât de greu e pentru un consilier local să iasă din birou și să vadă cum merg lucrurile la cald? Cât de greu e să mergi o dată pe lună acolo unde locuiesc oamenii care te-au votat?

În Brașov avem o problemă recurentă: administrația decide lucruri fără să-și asculte cu adevărat constituenții. Nu mă refer la o audiență formală cu minută în protocol. Mă refer la acel fel în care ascultă cu ureche și inimă — prin care schimbă gândirea pe baza feedback-ului real.

Să dai o lege care afectează circulația în Centru fără să fi vorbit cu comercianții? Să schimbi regulile parcării fără să-i chemi pe oameni la masa negozierii? Să planifici dezvoltare urbană în gura mare, fără expunere publică serioasă? Asta se întâmplă în Brașov mai des decât ar trebui.

Lipsa unei viziuni coerente — și consecințele ei

O primărie funcționează bine atunci când are o direcție clară și când tinerii dintre eilucru acolo simt că e cineva care chiar vrea schimbarea. Când nu e asa, se întâmplă ce se întâmplă în multe locuri: birocratizare, inerție, și un fel de pasivitate agresivă — adică chiar dacă vei striga, nu se va întâmpla nimic.

Brașovul nu e pe moarte. Orașul are potențial imens — locație, oameni talentați, memorie culturală. Dar între potențial și realizare stă o administrație care uneori pare să nu știe ce vrea cu adevărat. O an vrea să fie smart city, alt an vrea investiții în transport public, iar între timp se întâmplă puțin din toate și mult din nimic.

Cine are răspunderea? Toți și niciunul

Uite, nu vreau să arunc o bombă și să-mi bag cărămida. Consilierii locali nu sunt vinovații pentru că nu sunt vrăjitori. Sunt oameni cu slăbiciuni, cu idei bune și idei proaste, cu dedicație și cu rutină. Problema nu e omul — e sistemul care nu-i forțează pe oameni să fie mai buni.

Responsabilitatea e a noastră tuturor: a alegătorilor care uită repede pe cine au votat și la ce promisiuni; a mass-media care uneori reportează decizii fără să analizeze consecințele; a administrației care nu e obligată cu adevaratele nici să rindească conturi în public, nici să-și asume eșecurile.

Ce as vrea să se întâmple?

Deschidere. Transparență reală — nu reportajele pe site-ul primariei, ci dialogul viu. Consilierii care merg in cartiere nu să dea bani, ci să asculte ce doare pe oameni.

O viziune pe termen lung care să nu se schimbe la fiecare schimbare de színu politic. Brașovul nu e proprietatea Partidului X sau Y — e al nostru, al tuturor.

Si ceva mai simplu: asumare. Când se greșește, să se recunoască. Când se reușește, să se explice de ce. Ciudățenia este că mulți oameni în politică cred că slăbiciunea e a accepta greșelile. E exact invers — puterea stă în luciditate.

Întrebarea care ar trebui să ne preocupe

Cât de departe poate merge o comunitate dacă administrația ei pierde contactul cu realitatea? Și cât e prea târziu pentru a se întoarce?

Brașovul nu e încă prea departe. Dar ticul ceasului se aude, și nu-i zgomotul unei ceasuri care merge înainte.

— Andrei Varga, editorialist KronPapir