Știrile acestei săptămâni din estul și centrul Europei nu sunt simple titluri de ziare.

De la Chișinău la Berlin: Există încă Europa care alege libertatea

Știrile acestei săptămâni din estul și centrul Europei nu sunt simple titluri de ziare. Sunt mostre din două Európe care se luptă pentru identitate. Republica Moldova tocmai a devenit prima țară post-sovietică care se retrage oficial și irevocabil din Comunitatea Statelor Independente — organizația care, sub masca unei uniuni, a fost mecanismul prin care Moscova exercita control asupra fostelor republici sovietice. Decretul președintei Maia Sandu nu este doar o formalitate administrativă. Este un gest simbolic care spune: ne vom dezvolta fără să ne privim mereu în oglinda Rusiei.

Pentru noi, brașovenii, acest gest are valență aparte. Moldova e vecina noastră separată doar de Prut și de câteva decenii de istorie diferite. Dacă Chișinăul reușește această trecere către normalitate europeană — fără să fie ciupit de forțe externe — atunci și perspectiva României pe viață se limpezește. Nu suntem singurii, mesajul pare să fie.

Ungaria și complexul de tradarit

Dar nu toată Europa merge în aceeași direcție. Noile interceptări publicate de VSquare arată o realitate dureroasă: ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a conspira sistematic cu Serghei Lavrov pentru a bloca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Ungaria — membră NATO și UE — s-a comportat ca agent al Moscovei în propriile noastre instituții.

Această știre poate pare departe de Brașov, dar nu este. Fiecare veto ungar la UE, fiecare întârziere în ajutoare pentru Ucraina, fiecare joc diplomatic al lui Orbán cu Putin slăbește arhitectura de securitate colectivă pe care și noi ne bizuim. Suntem într-o Uniune care nu e nici coerentă, nici sigură de direcția în care merge.

Ucraina plătește prețul realității

Declarațiile lui Zelenski despre costul uman al ocupării Donbasului — până la un milion de vieți — nu sunt sperietoare. Sunt triste și realiste. După trei ani de război, Ucraina nu mai poate declara victoria sigură. Poate doar să mențină linia și să spere că occidentul nu se va obosi. Iar aceasta este o speranță din ce în ce mai șubredă, pe măsură ce politica din SUA și din Europa pendulează între suport și oboseală.

Pentru România, răul ucrainean este și al nostru — nu doar moral, ci și strategic. Un conflict congelat la graniță e mai rău decât un conflict deschis: creează incertitudine permanentă, îngrădinează dezvoltarea și ne menține pe picior de război psihologic.

Germania se întoarce la sine

Protestele din Berlin împotriva Rheinmetall arată o vânătoare de vrăjitoare în curs în Germania asupra fabricanților de arme. Ironicul: Germania vinde acum mai mult material militar decât oricând în ultimii 70 de ani, tocmai pentru a sprijini Ucraina. Dar societatea civilă de aici nu e nici convinvinsă, nici împăcată cu această transformare. Aceasta e tensiunea Europei 2024: trebuie să ne apărăm, dar nu suntem siguri că vrem s-o facem cu această armură.

Iar Gabriela Ruse?

Victorie pe zgârie-nori a Gabrielei Ruse la Linz — semifinale după înfrângerea unei campioane de Grand Slam — pare o mică zi bună într-o vreme de încertitudine. Este. Dar e și ceva mai mult: e dovada că excelența românească există, chiar și atunci când contextul nu e favorabil.

Europa acestor zile e o puzzle pe care nici măcar piesele nu sunt sigure de forma finală. Unele se mișcă către libertate, altele către servitute, altele se zbat între両. România rămâne în mijloc, nici mai sigură, nici mai aproape de răspunsuri. Sarcina noastră e să fim atenți și să nu confundăm neutrasimul cu nebunia.

— Andrei Varga, editorialist KronPapir