Săcele se-ntunecă puțin astazi. Nu-i o privire poetică — e o realitate pe care o înțeleg oricine are rădăcini-n această comună din umbra Postăvaru.
Pe scurt
- Dávid István, primul viceprimar maghiar al Săcelei, a decedat recent
- A servit comunitatea între 1992-1993 și 2004-2008 ca consilier
- Său plecare marchează sfârșitul unei ere în politica locală săceleană
Când politicienii erau de-o seamă cu oamenii
Săcele se-ntunecă puțin astazi. Nu-i o privire poetică — e o realitate pe care o înțeleg oricine are rădăcini-n această comună din umbra Postăvaru. Dávid István, primul viceprimar al orașului din partea Uniunii Democrate Maghiare din România, a plecat pentru totdeauna.
Nu e vorba de-o veste care să zgudui țara, că nu-i asta meseria. E vorba de-o lipsă care se-ntinde ușor în comunitate — una din aceia care nu se măsoară nici cu titluri, nici cu mandatele care apăreau-n Monitorul oficial. Măsoară-te cu cât de des te vedea pe străzi, cu cât de mult stii că cineva chiar îți pasă de treburile din cartier.
Primul dintre ai lui
Poziția lui István nu e de neglijat. A fost viceprimar în perioada 1992-1993, acei ani în care orașele tocmai se-ncepeau să respire cu greu după schimbări. Era un moment în care politica locală putea să însemne ceva real — dacă găseai oameni care să creadă asta. Cum pare că a crezut și el.
Dar nu s-a oprit la mandatul ăla. Între 2004 și 2008, a revenit ca consilier local. Ceea ce e ciudat și frumos în același timp: unii oameni nu se pensionează cu glas mare din viața publică. Se-ntorc, pur și simplu, când simte că-i nevoie. Nu pentru glorie — pentru că știu cum se-ntâmplă lucrurile și vor să ajute.
Ce lăsă în urmă
Oricine a trăit în Săcele în ultimii 30 de ani știe că orașul ăsta e o piesă din puzzle-ul Brașovului. Nu e mare, nu-i în prima linie a știrilor. Are o problemă mai ales în ochii foștilor locuitori: tinde să-și piardă oamenii buni. Dar unii — cum era István — rămân ataşaţi locului indiferent de decenii.
Actuali și foștii reprezentanți ai comunității îl vor plânge cum se cuvine. Dar asta-i doar partea oficială. Partea reală e în fiecare casă din Săcele care a avut o problemă administrativă rezolvată, în fiecare tânăr care a văzut că politica nu-i o bârfă de cafenea, ci o obligație față de oamenii pe care-i cunoști.
De ce contează pentru Brașov
Brașovul e o județ de orașe mici legate între ele ca mărgele pe un fir. Săcele nu-i o suburbie — e o comună cu identitate, cu greutate culturală și socială. Când Brașovul pierde oameni de calibilitatea lui István, pierde nu doar un cifă într-o statistică de politicieni, ci pierde o memorie. A modului în care lucrurile se-ngrădinau cândva, a criteriilor după care oamenii erau aleși.
În județul nostru, mai ales în acești ani, avem nevoie să ne uităm la exemple. La oameni care au lucrat local, au făcut-o serios, s-au retras modest și au revenit când se putea fi de folos. Din ce în ce mai rar găsești asta. Mai rar găsești oameni care să nu-și închirieze autoritatea pentru a se-ntinde în media națională, ci o folosesc de-a-mpotrivă — să facă treabă mică, reală, aceea care ține o comunitate în picioare.
Cand scrii despre politicieni locali din zonele noastre, trebuie să-ți amintești: nu toți sunt oameni politici în sensul modern al cuvântului. Unii sunt pur și simplu oameni care au primit o sarcină și au dus-o cu conștiință. Dávid István pare să fi fost dintre aceștia.
Întrebări frecvente
Cine a fost exact Dávid István?
Fost viceprimar al Săcelei (1992-1993) din partea UDMR și consilier local (2004-2008). Era o figură marcantă a vieții publice săceleane, cunoscut pentru implicare în treburile comunității. A reprezentat perioada de tranziție post-1989 în administrația locală din județ.
De ce e important ca foștii politicieni locali să se-ntoarcă?
Pentru că aduc cu ei experiență și o perspectivă pe termen lung. Când un om se-ntoarce în viața publică după ani, nu vine pentru glorie — vine pentru continuitate. Asta e semn că-i într-adevăr pasionat de ce se-ntâmplă în orașul lui.
Cum se simte Săcele acum după această pierdere?
O pierde pe cineva care a fost prezent în momente cruciale ale dezvoltării orașului. Comunitatea e în doliu, iar asta e normal. Dar rămâne și o obligație: să continue ceea ce oameni ca István au început.
